Președintele Klaus Iohannis consideră că întârzierea aderării României la spațiul Schengen reprezintă o frustrare în condițiile în care țara noastră a îndeplinit cum mult timp în urmă condițiile de aderare.
„Chiar dacă pare că nu se face mult, pot să vă asigur că ne-am implicat foarte mult în această speţă. Echipa mea, echipa guvernamentală şi eu personal am avut o serie întreagă de discuţii. Chestiunea este complicată şi prin faptul că a trecut foarte mult timp de la evaluarea propriu zisă şi faptul că s-a adresat premierul Parlamentului, da, este un pas procedural pentru a obţine avizul Parlamentului European.
Noi am făcut acest pas în 2011, dar de acolo mai sunt paşi de făcut. Se negociază, noi suntem implicaţi în negocieri şi sperăm ca în final să avem şi noi o soluţie bună pe acest dosar, care, trebuie să fim sinceri, şi pentru noi reprezintă o frustrare”, a afirmat preşedintele României
Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi şi mâine, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, la Consiliul European şi la Summitul Euro în format extins, care au loc la Bruxelles.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat joi, că va cere sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
„Voi cere sprijinul preşedintelui Parlamentului European pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, scrie Ciolacu pe Facebook.
Președintele Emmanuel Macron și-a exprimat sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen, în cadrul vizitei sale de la Baza Mihail Kogălniceanu, potrivit Digi24.
„Dorim ca acest dosar să progreseze, să avanseze. De atâţia ani încoace Franţa este alături de România”, a afirmat președintele Macron.